Expres

Protest de tip „grevă japoneză” pe scena Operei Brașov. Artiștii acuză managerul interimar de abuzuri, teroare și degradarea actului artistic

Atmosferă tensionată la Opera Brașov: spectacolul „My Fair Lady” de Fr. Loewe, susținut sâmbătă, a fost marcat de o acțiune de protest a colectivului artistic. Artiștii au urcat pe scenă purtând banderole albe pe braț sau la încheietură, în semn de „grevă japoneză”, alegând să își exprime nemulțumirile fără a întrerupe desfășurarea spectacolului și fără a afecta publicul.

Într-un comunicat transmis de Colectivul Operei Brașov, angajații precizează că banderola albă este „un semnal ferm de protest față de situația critică în care a ajuns instituția” și acuza conducerea interimară, asigurată de Petrean Lucian, de un stil de management autoritar, abuziv și lipsit de transparență.

Acuzații grave: Climat de teroare, amenințări și spitalizarea maestrului de cor

Conform comunicatului, dincolo de lumina reflectoarelor, angajații se confruntă cu un mediu de muncă toxic, caracterizat prin ridicarea tonului, atitudini jignitoare și presiuni constante privind desfacerea sau nereînnoirea contractelor de muncă. Situația extrem de tensionată ar fi dus chiar la spitalizarea de urgență a maestrului de cor, în urma unor afecțiuni cardiace declanșate pe fondul amenințărilor directe.

Printre deciziile contestate de artiști se numără:

  • Măsuri considerate ilegale: Neprelungirea nejustificată a contractelor pentru balerini, coriști și soliști (folosită ca instrument de intimidare) și schimbarile intempestive din compartimentul Cor.
  • Afectarea calității artistice: Falsa invocare a lipsei de finanțare (în ciuda subvențiilor alocate de MDLPA), blocajul repertorial prin lipsa premierelor și dezorganizarea programului de repetiții.
  • Blocarea dialogului social: Ignorarea reprezentanților angajaților în luarea deciziilor colective.

Revendicările angajaților și continuarea protestelor

Colectivul Operei Brașov solicită oprirea imediată a abuzurilor, restabilirea legalității în numirile pe funcții, reevaluarea contractelor neprelungite și reluarea unui dialog social transparent și respectuos.

Artiștii avertizează că greva japoneză este doar un prim pas, iar acțiunile de protest vor continua sub forme tot mai ferme până la rezolvarea solicitărilor și restabilirea demnității muncii în cadrul instituției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google