Delicte

BRAȘOV | Un bărbat, arestat în dosarul celor 16 percheziții. Este indicat drept lider al grupării

Bărbatul indicat de procurori drept lider al grupării cercetate după cele 16 percheziții din Brașov și alte județe, a fost arestat preventiv de Tribunalul Brașov.

Patru persoane au fost reținute după percheziții

Ancheta în dosarul în care polițiștii brașoveni au efectuat 16 percheziții a continuat cu reținerea a patru persoane din zona București-Ilfov. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au anunțat că, la 1 octombrie, au pus în mișcare acțiunea penală față de cei patru, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Arestat pentru 30 de zile

În aceeași zi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru bărbatul indicat de anchetatori drept lider al grupării.

Judecătorii Tribunalului Brașov au admis propunerea și au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, în seara de 1 octombrie.

Potrivit procurorilor, în perioada 17 ianuarie 2023 – 16 iulie 2025, persoanele cercetate ar fi creat un mecanism prin care firme cu datorii la bugetul de stat erau preluate prin cesionarea părților sociale, inclusiv prin intermediul unor persoane interpuse.

Ancheta a pornit de la firme din Brașov

Investigația a pornit de la situația unor societăți din Brașov, Cristian și Făgăraș care acumulaseră datorii la bugetul de stat. Ulterior, ancheta a fost extinsă și la alte cauze similare.

Procurorii susțin că gruparea ar fi oferit servicii pentru schimbarea asociaților, administratorilor și sediilor sociale ale unor firme cu datorii, astfel încât foștii administratori să evite răspunderea patrimonială sau penală.

În cazul inițial prezentat de polițiști, prejudiciul reprezentat de debitele care puteau atrage răspunderea penală pentru stopaj la sursă era estimat la 1.780.651 de lei.

16 percheziții în București și șase județe

Pe 30 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție.

Descinderile au avut loc în București și în județele Brașov, Ilfov, Brăila, Giurgiu, Cluj și Hunedoara. Anchetatorii au ridicat sau au urmărit ridicarea de documente, obiecte și medii de stocare pentru completarea probatoriului.

Cercetările continuă, iar cele patru persoane inculpate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție. Vezi și: 16 percheziții în Brașov și în alte zone din țară, într-un dosar de grup infracțional organizat. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google