Miracol în Moldova! A coborât un zeu printre muritori, iar la Dobrovăț s-a lăsat cu plâns, aplauze și lemne sfințite
Comunitatea din Dobrovăț este încă în stare de șoc: sâmbătă, pământul sfințit al mănăstirii din județul Iași a fost călcat de nimeni altul decât Călin Georgescu. După ce și-a încheiat oprirea programată în județul Vaslui – Vezi AICI, fostul candidat prezidențial și-a continuat turneul prin Moldova și a făcut escală la Iași, unde zeci de credincioși și-au lăsat treburile din bătătură și au dat fuga să vadă minunea, întâmpinându-l cu o ploaie de aplauze și urale demne de un star de la Hollywood.
„Vă iubim, domnule, vă iubim!”, au strigat susținătorii – potrivit ALO România, de parcă pe poarta mănăstirii n-a intrat un politician în vizită, ci direct un divin salvator al neamului. Aplauzele au răsunat la fel de intens atât la sosire, cât și la plecare, demonstrând că unii oameni au o capacitate inepuizabilă de entuziasm.
Ceea ce trebuia să fie doar o scurtă pauză de închinat – după cum au încercat reprezentanții mănăstirii să clarifice cu disperare, precizând că nu e vorba de vreun eveniment festiv – s-a transformat rapid într-un spectacol cu public. Un călugăr impresionat până la lacrimi l-a oprit pe Călin Georgescu înainte de plecare pentru a-i dărui o cruce din lemn, ca să aibă parte de protecție maximă pe drumurile patriei.
După ce a binecuvântat asistenţa din Iași cu simpla sa prezență, Georgescu și-a continuat drumul prin zona Moldovei, lăsând în urmă o comunitate profund marcată și plină de „iubire”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





