Expres

UPDATE. Brașov: Poliția confirmă atacul câinelui malinois în fața restaurantului din parcul Noua. Proprietarul a fost sancționat, iar verificările continuă

Polițiștii brașoveni au intervenit joi seară, în zona unui local public din apropierea lacului Noua, după ce un câine a fost atacat de un alt câine, de talie mai mare.

Câinele ar fi ieșit din țarc

Incidentul a fost sesizat în jurul orei 21:00, de proprietarul animalului atacat. Polițiștii Secției 4 Brașov au identificat câinele implicat, un exemplar din rasa Malinois, precum și proprietarul acestuia, un bărbat de 64 de ani din municipiul Brașov.

Potrivit verificărilor, câinele ar fi ieșit din țarcul în care era ținut și ar fi atacat animalul unui client aflat în zona localului.

Polițiștii au constatat neglijența proprietarului în supravegherea animalului și au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de legislația în vigoare.

Protecția Animalelor continuă verificările

În paralel, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov continuă verificările pentru a clarifica toate aspectele privind respectarea obligațiilor legale referitoare la deținerea și supravegherea câinelui, precum și condițiile privind bunăstarea acestuia.

În funcție de rezultatul cercetărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Poliția le reamintește proprietarilor de animale că au obligația de a le supraveghea în mod responsabil și de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor incidente care pot pune în pericol alte animale sau persoanele din apropiere. Vezi și: Update. BRAȘOV. Cățelușa atacată de malinois în fața restaurantului din Parcul Noua a murit. Oamenii din zonă sunt indignați și BRAȘOV. Cățelușă atacată de un câine de talie mare, în fața restaurantului din Parcul Noua! Nu ar fi primul incident din zonă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google