Lucrările la podul de pe strada Plugarilor au atins 60%: Progrese rapide la obiectivul din Stupini – Brașov

Reabilitarea podului peste pârâul Ghimbășel, situat pe strada Plugarilor din cartierul braşovean Stupini, avansează într-un ritm susținut. La doar o lună de la demararea șantierului, stadiul de execuție a ajuns la 60%. În paralel cu intervențiile asupra structurii, echipele de muncitori lucrează și la amenajarea și corectarea albiei pârâului.
Primarul George Scripcaru a efectuat o vizită pe teren pentru a verifica evoluția proiectului și respectarea graficului de lucrări, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze cât mai repede de o legătură rutieră modernă și sigură cu restul orașului.
Ce s-a realizat până în prezent:
- Reparațiile la infrastructura de rezistență a podului;
- Montarea tuturor celor 20 de grinzi (fiecare având o lungime de 16 metri);
- Lucrările de cofraj și armare pentru placa de suprabetonare și consola trotuarului;
- Devierea provizorie a cursului pârâului Ghimbășel;
- Calibrarea albiei și protejarea malurilor prin montarea de gabioane.
Etapelor următoare din proiect: În perioada imediat următoare, șantierul va continua cu aplicarea hidroizolației, turnarea covorului asfaltic, amenajarea trotuarelor, montarea parapetelor pietonale și de siguranță, refacerea rampelor de acces, realizarea scărilor pietonale și finalizarea intervențiilor din albia pârâului.
Vezi şi un filmuleţ AICI.
Reabilitarea obiectivului era absolut necesară, în condițiile în care expertiza tehnică a încadrat vechea structură într-un grad avansat de degradare.
Restricții de circulație: Reamintim conducătorilor auto și riveranilor că durata totală estimată a lucrărilor este de 4 luni. Pe întreaga perioadă a șantierului, circulația rutieră pe pod rămâne complet închisă, iar traseul liniei de autobuz 41 este deviat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





