Expres

Câine de talie impresionantă, găsit pe o stradă din Brașov. Proprietarul inițial credea că animalul a murit

Un câine de talie impresionantă a fost găsit în zona Timiș Triaj din Brașov, unde dimensiunea sa i-a speriat pe trecători, deși, potrivit reprezentanților Adăpostului Public Canin Brașov, animalul nu este agresiv.

Câinele era microcipat, dar datele proprietarului erau incomplete

Echipajul Adăpostului Public Canin s-a deplasat la fața locului și a preluat câinele, transportându-l la adăpost. Aici, angajații au constatat că animalul era microcipat și înregistrat în R.E.C.S., însă în baza de date nu exista un număr de telefon al proprietarului.

Reprezentanții adăpostului au contactat medicul veterinar care efectuase înregistrarea și au reușit astfel să obțină datele de contact ale proprietarului.

Proprietarul credea că animalul a murit

Situația a devenit și mai neobișnuită după ce proprietarul, care are domiciliul în afara Brașovului, a fost contactat.

Acesta le-ar fi spus reprezentanților adăpostului că este imposibil ca animalul să fie acolo, deoarece credea că acesta a murit. Potrivit proprietarului, câinele fusese dat unei alte persoane, după ce se confrunta cu probleme în relația cu celălalt câine al său.

Reprezentanții adăpostului i-au explicat că abandonarea sau cedarea animalului în astfel de condiții nu reprezintă o soluție legală.

Proprietarul își va lua câinele înapoi

În urma discuției, proprietarul a anunțat că va veni să își recupereze câinele și că îi va construi un padoc separat.

Reprezentanții Adăpostului Public Canin Brașov transmit că situația va fi adusă și în atenția organelor abilitate, pentru verificarea împrejurărilor și a modului în care animalul a fost deținut și cedat.

„Astfel de cazuri se tot întâmplă și nu este normal!”, atrag atenția reprezentanții adăpostului.

Vrei să adopți un câine?

Persoanele care doresc să adopte un câine din adăpost pot suna la 0731 334 790.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google