Sport

Corona Brașov, întâlnire cu fanii. Antrenament deschis la Sala Sporturilor

Corona Braşov este în plină prioadă de pregătire pentru sezonul viitor. Handbalistele antrenate de Bent Dahl au parte de cea mai dificilă perioadă, cea în care accentul se pune pe pregătirea fizică.

„Este o perioadă intensă pentru noi. Vom avea un cantonament de o săptămână şi jumătate. Apoi, vor urma turneele cu meciuri de verificare. Vom avea meciuri cu Brăila, Bistriţa şi Craiova. Este o perioadă intensă. Principalul obiectiv pentru perioada următoare este să construim echipa. Este un lot nou şi avem nevoie de timp”, a declarat antrenorul Bent Dahl, conform Facebook Corona Braşov.

Corona Brașov | MyTex.ro

„Secundul” Bo Rudgaard a comentat: „În această perioadă facem multă pregătire fizică. Alergară, multă sală de forţă. Avem nevoie de aceste antrenamente pentru sezonul care ne așteaptă”.

În fine, Paula Ungureanu, antrenorul cu portarii de la Corona, a precizat: „Pentru mine, Brașovul înseamnă acasă. De aici am plecat şi întotdeauna mi-am dorit să revin. Mă bucur că fac acest pas acum, din postura de antrenor. Îmi doresc să performăm şi să atingem cel mai înalt nivel împreună”.

Corona Brașov | MyTex.ro

Corona Brașov, întâlnire cu fanii. Antrenament deschis la Sala Sporturilor

Altfel, mâine dimineaţă, fanii braşoveni vor putea să asiste la antrenamentul echipei de handbal feminin.

„De la ora 10:00, vă așteptăm în număr cât mai mare să le cunoașteți pe noile jucătoare și noul staff tehnic al echipei de handbal CSM Corona Brașov”, a anunţat Corona pe Facebook.

FOTO: Facebook Corona Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google