Profesor lovit de fulger în timpul unei excursii cu copiii, în Bucegi
Un cadru didactic aflat cu 14 copii în excursie, în Munții Bucegi, a fost lovit de fulger, după ce grupul a fost surprins de o furtună puternică. Incidentul s-a produs pe traseul turistic dintre Vârful Omu și Peștera Ialomiței, în zona Stânei Șugări.
Copiii au cerut ajutor la stână
Potrivit reprezentanților Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, profesorul a rămas inconștient și nu s-a mai putut deplasa după ce a fost lovit de descărcarea electrică.
Cei 14 copii au reușit să ajungă la stână, unde au cerut ajutor. Ciobanul aflat în zonă a alertat imediat Dispeceratul Salvamont și a oferit informații despre locul incidentului și starea victimei.
Victima, transportată pe targă până la baza Salvamont
Salvatorii montani au ajuns de urgență la fața locului, au acordat primul ajutor și au stabilizat victima, pe care au transportat-o pe targă, prin teren dificil, până la Baza Salvamont Peștera.
De acolo, profesorul a fost preluat de echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei 14 copii au fost coborâți în siguranță
După evacuarea victimei, echipa Salvamont s-a întors pe traseu pentru recuperarea celor 14 copii, care au fost conduși în siguranță până la autocarul ce îi aștepta și transportați ulterior la pensiunea din Bușteni unde erau cazați.
Avertisment pentru turiști
Salvamont Dâmbovița atrage atenția că furtunile în zona montană pot deveni extrem de periculoase. Turiștii sunt sfătuiți să părăsească zonele expuse la primele semne de vreme severă, să evite crestele, vârfurile și obiectele metalice izolate și să solicite ajutor de specialitate atunci când situația o impune.
Reprezentanții serviciului au mulțumit ciobanului de la Stâna Șugări pentru promptitudinea cu care a alertat autoritățile și echipajelor medicale pentru colaborarea din timpul intervenției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





