JUPITER 5: Percheziții în BRAȘOV, în două dosare de braconaj și nerespectarea regimului armelor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în județul Brașov.
Acțiunile sunt desfășurate în cadrul a două dosare penale care vizează infracțiuni de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Suspiciuni privind deținerea ilegală de arme neletale
Potrivit anchetatorilor, din datele și informațiile obținute până în prezent reiese că persoanele vizate ar deține la domiciliu, fără drept, arme neletale supuse autorizării.
De asemenea, există suspiciunea că aceste arme ar fi fost comandate prin intermediul unor firme de curierat, fiind introduse în posesia persoanelor cercetate fără respectarea prevederilor legale.
Cercetările continuă
Perchezițiile au ca scop identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare pentru documentarea activității infracționale și stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.
Precizare: Efectuarea perchezițiilor și desfășurarea cercetărilor penale reprezintă acte procedurale prevăzute de lege și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele vizate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





