Delicte

JUPITER 5. Percheziții în BRAȘOV, Ialomița, Prahova și București: evaziune fiscală în domeniul construcțiilor

Polițiștii au descins în Ialomița, Brașov, Prahova și București, într-o anchetă care vizează doi administratori ai unei firme de construcții, suspectați că nu au virat la stat impozite și contribuții reținute.

În cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au pus în aplicare, în dimineața zilei de 9 iunie, patru mandate de percheziție domiciliară în județele Ialomița, Brașov, Prahova și în municipiul București.

Anchetă pentru neplata impozitelor și contribuțiilor

Activitățile sunt desfășurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de reținere și neplată, respectiv încasare și neplată, în termen de cel mult 60 de zile de la scadență, a impozitelor și/sau contribuțiilor, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Prejudiciu estimat la 279.000 de lei

Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, doi administratori ai unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor sunt bănuiți că ar fi reținut și nu ar fi virat la bugetul general consolidat al statului, în termenul prevăzut de lege, 279.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții.

Cercetările continuă

Perchezițiile au ca scop identificarea și ridicarea probelor necesare pentru documentarea activității infracționale și stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei.

Autoritățile precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google