Un salvator care a lucrat și la ISU Covasna se luptă cu o formă rară de cancer
Un apel umanitar emoționant a fost lansat pentru Alexandru Apostol, fost pompier în cadrul ISU Covasna și actual angajat al Departamentului pentru Situații de Urgență, diagnosticat recent cu o formă extrem de rară și agresivă de cancer — rabdomiosarcom pleomorf.
Alex are o fetiță de doar 5 ani și este descris de colegi și apropiați drept omul care a fost mereu primul să sară în ajutorul celor aflați în nevoie.
Absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2009, acesta a activat în cadrul ISU Covasna între 2009 și 2014, iar din 2014 și până în prezent și-a desfășurat activitatea în cadrul DSU.
Boala i-a afectat coloana vertebrală și măduva spinării, iar în prezent nu își mai poate folosi picioarele. În ultimele luni, Alex a trecut prin complicații severe, internări repetate și dureri cumplite.
Totuși, există o șansă: un tratament de imunoterapie care i-ar putea oferi o speranță reală. Costurile sunt însă uriașe — aproximativ 25.000 de lei pentru fiecare doză, administrată o dată la trei săptămâni.
Cei care doresc să îl ajute o pot face prin donații:
Revolut: Alexandru Apostol
Cont Revolut: RO11 REVO 0000 1481 2228 3296
Revolut: @alexandruxxx
ING – Alexandru Mihai Apostol:
RO62INGB0000999906301497
Familia și apropiații spun că orice ajutor, distribuire sau mesaj poate însemna enorm în această luptă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





