Turneul Final Four al Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant se joacă la Brașov
Turneul Final Four al Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant va avea loc la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi” din Brașov.
În perioada 9-10 mai, cele mai bune echipe ale României se vor duela pentru titlul naţional.
Cele două semifinale, programate pe 9 mai, de la orele 16.00, respectiv 18.00, sunt ACS Comunitar Sibiu – ACS Temerarii Arad şi CSM Corona Brașov – ACS Salvia 2000 Cluj-Napoca.

Duminică, 10 mai, se vor disputa cele două finale. Meciul pentru „bronz” va avea loc la ora 10.00, finala mare fiind programată la ora 12.00.
La ora 15.00 va fi festivitatea de premiere.
Turneul Final Four al Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant se joacă la Brașov
„Final Four este momentul în care se vede cel mai clar cât de mult a crescut această competiție. Nu mai vorbim doar despre participare, ci despre nivel, consistență și capacitatea echipelor de a juca sub presiune. Pentru noi, acesta este un semn că suntem pe drumul corect. Următorul pas este să ducem această evoluție mai departe, să creăm mai multe oportunități de joc și să conectăm performanța internă cu obiectivele internaționale”, a declarat Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic.
Turneul Final Four al Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant se joacă la Brașov. Accesul publicului este liber, iart meciurile vor fi disponibile live și pe canalele oficiale ale Comitetului Național Paralimpic (Facebook și YouTube).
FOTO: Comitetul Național Paralimpic
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





