Săpături ilegale pe domeniul public din Făgăraș: Poliția Locală a făcut sesizare penală
Poliția Locală Făgăraș anunță descoperirea unei intervenții neautorizate pe domeniul public al municipiului, după ce au fost efectuate săpături pe Șoseaua Combinatului fără respectarea prevederilor legale.
În urma verificărilor, autoritățile au constatat că lucrările au fost realizate fără avizul Primăriei Municipiului Făgăraș și fără acordul constructorului care a executat anterior lucrările în zonă și care asigură garanția acestora.
Reprezentanții instituției atrag atenția că astfel de intervenții ilegale pot afecta grav infrastructura existentă și pot genera riscuri pentru siguranța circulației rutiere și pietonale.
Ca urmare a celor constatate, Poliția Locală, prin Compartimentul Juridic al Primăriei Făgăraș, a sesizat organele de urmărire penală pentru infracțiunea de distrugere, urmând ca ancheta să stabilească toate circumstanțele și eventualele responsabilități.
Autoritățile reamintesc că orice lucrare pe domeniul public trebuie realizată doar cu respectarea cadrului legal și după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





