Expres

Expoziție temporară la Cetatea Făgărașului

O expoziție temporară, cu tematică istorică, a fost deschisă publicului la Cetatea Făgărașului. Vernisajul expoziției „Armata și Biserica în Țara Făgărașului”, a avut loc astăzi.

Evenimentul marchează împlinirea a 120 de ani de existență a Centrul de Instruire Manevră „Constantin Brâncoveanu” și își propune să evidențieze relația istorică dintre armată și biserică în Țara Făgărașului.

Expoziția reunește obiecte de patrimoniu valoroase și rare: brevete și decorații din perioada Primul Război Mondial, uniforme, arme, fotografii de epocă, dar și obiecte aparținând clerului militar, printre care o ladă de campanie a preotului militar.

Astăzi vernisăm o expoziție temporară inedită și extrem de interesantă pentru istoria Țării Făgărașului. Este o expoziție dedicată împlinirii a 120 de ani de existență a Centrului de Instruire Făgăraș. Spun interesantă pentru că ea cuprinde piese de patrimoniu care au fost mai puțin expuse și care se regăsesc destul de rar în muzeele din țară.

Din câte știm noi, ceea ce am expus noi și este vorba despre o trusă de preot din timpul Primului Război Mondial, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se mai regăsește doar la Muzeul Național Militar.

Pe de o parte, avem expuse și câteva brevete de decorare a unor făgărășeni participanți la Primul Război Mondial, firește și medalii. Expoziția poate fi văzută începând de astăzi, timp de o săptămână”, a declarat managerul Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Elena Băjenaru.
Găsiți AICI și declarația preotului militar Alexandru Socaciu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button