112

Brașov: Vârstnic cu handicap locomotor, OMORÂT într-un apartament din Săcele! Suspectul a încercat să fugă în Ungaria

Un vârstnic din Săcele, județul Brașov, a fost omorât în apartamentul său, alerta fiind dată de administratorul blocului, care a sunat la Poliție, deoarece nu putea lua legătura cu acesta.

„În data de 17 martie 2026 administratorul unui bloc din mun. Săcele a anunțat la poliție că vecinul său, care avea un handicap locomotor, nu răspunde nici la ușă și nici la apelurile telefonice. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Poliției Mun. Săcele, împreună cu un echipaj SMURD și cu ajutorul unei rude a victimei care deținea o cheie, s-a pătruns în locuință unde a fost identificată victima, o persoană de sex masculin în vârstă de 64 de ani, care prezenta leziuni de violență la nivelul capului”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Pe parcursul următoarelor 24 de ore, echipe din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Săcele și din alte subunități – împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Arad – Serviciul de Investigații Criminale, au efectuat căutări și cercetări amănunțite, stabilind identitatea suspectului de omor și traseul probabil parcurs de el. Este vorba despre un bărbat de 38 de ani, care a locuit pentru aproximativ două săptămâni în locuința victimei.

Presupusul criminal a încercat să fugă în Ungaria

În urma anchetei, ieri, 18 martie 2026, la ora 00:45, polițiștii l-au identificat pe agresor într-o stație de alimentare, căutând un mijloc de transport pentru a se deplasa către Budapesta, Ungaria.

„În urma unui vast probatoriu administrat, în data de 18 martie 2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 de ore față de un bărbat care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a informat PTBv.

Suspectul se mutase în locuința victimei la începutul acestei luni

În cursul zilei de azi față de inculpat a fost formulată propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov urmând să se pronunțe.

Din cercetările efectuate a rezultat că victima și agresorul locuiau împreună de la începutul acestei luni în apartamentul din mun. Săcele și că, la un moment dat, victima i-a cerut agresorului să părăsească locuința, lucru care l-a nemulțumit pe agresor.

Cardul victimei, folosit după omor

„În seara zilei de 16 martie 2026, posibil pe fondul unei dispute intervenite din acest motiv, agresorul l-a lovit de mai multe ori cu piciorul pe victimă în zona capului, în zona toraco-abdominală și la membre și l-a sugrumat, provocându-i astfel decesul. Ulterior agresorul a sustras din locuință cardul bancar al victimei și s-a deplasat mai întâi la Gara din Mun. Brașov, apoi cu trenul pe ruta Sighișoara, Sibiu, Arad, având intenția să se deplaseze la Budapesta”, au detaliat anchetatorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button