Brașovul, „burgul rece” care nu te iubește ușor: Lecții de istorie și ironie de la scriitorul Mihai Buzea
„Brașovul e o țară rece, dar e caldă pentru cine o iubește!” – cu această parafrază după Delavrancea, scriitorul și reporterul Mihai Buzea creionează, într-un text dens și plin de umor amar, portretul unui oraș care a supraviețuit regimurilor, incendiilor și indiferenței, rămânând mereu „tot aici”.
Într-o cronică subiectivă și plină de savoare – AICI, Mihai Buzea explorează straturile invizibile ale Brașovului – de la perioada în care orașul purta numele lui Stalin, până la realitatea crudă a lansărilor de carte unde singurul spectator este „o mamaie cu sacoșa” sau un student care se adăpostește de ploaie.
De la „Orașul Stalin” la „Schulerberg”
Autorul readuce în prim-plan tensiunile identitare ale orașului. Printr-o anecdotă de familie din 1959, Buzea amintește de vremea când mândria locală se izbea de „coloana vertebrală a noii armate populare”, iar numele orașului era un câmp de luptă între istoria săsească și dictatura comunistă.
Totodată, el subliniază distanța culturală dintre localnicii „vechi” și cei veniți „de la câmpie”, ilustrată perfect prin disputa lingvistică asupra Masivului Postăvaru:
„Se vede că nu ești de pe-aici. Ăsta este Schulerberg. Ați venit voi și l-ați poreclit Postăvaru!”, îi replică un localnic autorului, reamintind că muntele era, la origini, resursa care întreținea școlile cetății.
Cultura în Brașov: Între interesul culinar și adăpostul de ploaie
Cu autoironia-i specifică, Mihai Buzea nu menajează deloc apetitul cultural al orașului de sub Tâmpa. Relatările despre lansările de carte de la Universitatea Transilvania sau din Piața Sfatului sunt un diagnostic brutal:
- În 2017: Publicul a fost format dintr-o singură persoană „venită strict pe interes culinar”.
- În 2025: Singurul tânăr prezent la eveniment a mărturisit sincer că nu auzise de autor, dar aștepta „să treacă ploaia”.
Legenda Barbarei și destinul Grotei Bethlen
Articolul face și o incursiune în tragismul istoric, amintind legenda Barbarei, fiica pălărierului Steiner, a cărei viață marcată de suferință se împletește cu marele incendiu care a transformat Biserica Sfânta Maria în Biserica Neagră. Buzea evocă și dispariția Cabanei Tâmpa (fosta Grotă Bethlen), mistuită de un incendiu în 1977, lăsând muntele să redevină un „plămân verde” protejat, unde istoria e îngropată sub straturi de vegetație și restricții de parc natural.
Un oraș viu care atrage, dar nu se oferă oricui
În finalul textului său, Mihai Buzea definește Brașovul ca pe un loc al rezilienței. Deși îl numește un „burg rece”, autorul recunoaște forța centripetă a orașului – singurul cu aeroport propriu și cu o dinamică ce promite să depășească alte centre universitare din țară.
„Nu te grăbi să-l iubești, că nici el nu te va iubi înapoi cu ușurință. E printre cele mai vechi orașe permanent locuite ale acestei țări și a văzut multe” – conchide Buzea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
