Președintele restanțier: Nicușor Dan, somat de Primăria Predeal să-și plătească dările. Detaliile unui dosar de executare silită neașteptat

O situație incredibilă zguduie liniștea administrativă a stațiunii Predeal. Primăria orașului condus de Sorin-Ioan Ciobanu a declanșat procedura de executare silită pe numele lui Nicușor Dan. Preşedintele României deține în zona Cioplea un teren generos de aproape 7.500 mp, pentru care se pare că a uitat să își achite obligațiile fiscale.
Administrația locală din Predeal nu mai face concesii. La data de 28 ianuarie 2026, autoritățile din stațiunea brașoveană au finalizat procedura de comunicare a somațiilor pentru o listă lungă de datornici, printre care, la poziția 251, figurează chiar Nicușor Dan – aşa cum a informat Fanatik.
Somație și titlu executoriu pentru terenul din Cioplea
Potrivit datelor oficiale ale UAT Predeal, pe numele lui Nicușor Dan au fost emise următoarele documente:
- Somația nr. 31885;
- Titlul executoriu nr. 31199;
- Dosarul de executare nr. 28573.
Aceste documente vizează recuperarea restanțelor acumulate pentru terenul de 7.460 de metri pătrați achiziționat de acesta în anul 2007. Terenul, situat în zona de lux Cioplea (Zona A), a fost cumpărat în perioada de boom imobiliar cu suma de 170.000 de euro, fiind finanțat parțial printr-un credit bancar pe care Nicușor Dan îl achită și în prezent.
Cât are de plată Nicuşor Dan?
Deși sumele exacte sunt protejate de secretul fiscal, calculele bazate pe hotărârile de consiliu local (HCL Predeal) indică restanțe care pot varia semnificativ. Dacă terenul este încadrat la categoria „curți-construcții”, impozitul anual depășește 9.000 de lei. Mai grav, dacă autoritățile locale au considerat terenul ca fiind „lăsat în paragină”, legea permite o majorare de până la 500% a impozitului, transformând o datorie modică într-o sumă considerabilă – potrivit analizei sursei citate.
„M-am lăcomit și nu am vrut să-l vând”
Nicușor Dan a recunoscut în trecut că proprietatea din Predeal este „călcâiul lui Ahile” în declarația sa de avere. Într-o declarație anterioară, acesta mărturisea:
„Am un teren la Predeal care valorează cam 200.000 de euro. A valorat și 500.000 de euro în perioada de boom, dar m-am lăcomit și nu am vrut să-l vând. Dacă îl vând, scap de datorii”.
Rămâne de văzut dacă preşedintele României va reuși să stingă conflictul financiar cu primăria din județul Brașov înainte ca executorii să treacă la blocarea veniturilor sale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





