Expres

Razie de weekend în Brașov: aproape 200 de persoane legitimate, amenzi de 168.000 de lei și permise reținute

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere.

Controalele au vizat, în prima parte a zilei, zonele centrelor comerciale și alte zone aglomerate, iar duminică și zona lăcașurilor de cult. Ulterior, polițiștii au acționat și pe linie rutieră, urmărind respectarea regimului legal de viteză și depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La acțiune au participat polițiști de ordine publică și din cadrul Biroului Rutier. În urma verificărilor, au fost legitimate aproape 200 de persoane și au fost controlate 127 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 168.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație, dar și pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a celor privind protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, polițiștii au reținut trei certificate de înmatriculare și două permise de conducere. În cazul unui șofer a fost întocmit dosar penal, după ce etilotestul a indicat o alcoolemie peste limita legală.

Reprezentanții IPJ Brașov anunță că acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button