Sport

Șeful schiului și biatlonului românesc trage un semnal de alarmă: „Naturalizările nu sunt soluția. Viitorul se construiește la copii și în infrastructură”

Președintele Federației Române de Schi Biatlon (FRSB), Puiu Gaspar, a declarat pentru AGERPRES că naturalizarea sportivilor străini nu a adus rezultatele așteptate pentru sporturile de iarnă din România, iar direcția corectă pentru viitor ar trebui să fie investițiile în copii, juniori și infrastructură sportivă, extrem de limitată la nivel național.

Potrivit oficialului FRSB, experiența federației cu sportivi naturalizați, în special din zona Federației Ruse, a demonstrat că eforturile financiare și administrative nu sunt justificate de rezultate.

„Pentru noi, naturalizarea sportivilor străini nu a fost de bun augur. Nu s-a dovedit o colaborare bună și cred că trebuie să investim în copii, în tineri, în juniori și în infrastructura sportivă necesară pentru sporturile de iarnă”, a explicat Gaspar.

Acesta a subliniat că cluburile sportive școlare, considerate baza piramidei performanței, sunt în prezent subfinanțate sau chiar fără finanțare, ceea ce reduce drastic aria de selecție pentru sportul de performanță.

În ceea ce privește sportivii naturalizați, Gaspar a menționat că singurul caz de real succes este cel al biatlonistului de origine rusă Dmitrii Shamaev, vicecampion european în 2024 și unul dintre liderii actuali ai echipei naționale.

Shamaev a confirmat forma bună și la nivel de Cupă Mondială, ocupând ieri locul 18 în proba de semi-individual din cadrul etapei de la Nove Mesto, rezultat notabil pentru biatlonul românesc într-o competiție de cel mai înalt nivel – Detalii, AICI.

„În rest, nu pot spune că naturalizările au confirmat. Este foarte dificil să lucrezi cu sportivi străini care vin cu pretenții financiare mari, dar fără rezultate pe măsură”, a spus președintele FRSB.

O altă problemă majoră semnalată de conducerea federației este lipsa infrastructurii pentru sporturile de iarnă, existentă aproape exclusiv în zona Brașovului și, într-o măsură mult mai mică, în zona Miercurea Ciuc.

„Dacă am avea măcar 5-6 județe cu baze sportive pentru sporturile de iarnă, am putea mări aria de selecție și am putea construi performanță reală. În momentul de față, infrastructura este concentrată aproape doar în Brașov, ceea ce limitează dezvoltarea acestui domeniu”, a mai afirmat Gaspar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button