Poliția Locală Brașov: Peste 300 de sancțiuni și aproape 156.000 de lei amenzi într-o singură săptămână
Poliția Locală Brașov a desfășurat, în perioada 5 – 11 ianuarie 2026, o amplă serie de acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiu, cu accent pe zonele aglomerate și stațiunea Poiana Brașov, frecventată intens de turiști în această perioadă.
Potrivit bilanțului oficial, Dispeceratul Poliției Locale a înregistrat 281 de sesizări telefonice, iar în urma intervențiilor au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 155.966,5 lei.
Pe linia menținerii ordinii publice, polițiștii locali au legitimat 480 de persoane și au aplicat 163 de sancțiuni, în cuantum de 94.512,5 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.
Trafic și intervenții în Poiana Brașov
Pe segmentul circulației rutiere au fost legitimate 219 persoane și aplicate 139 de sancțiuni, în valoare de 59.054 lei, fiind acordate și 237 de puncte de penalizare.
Totodată, 45 de autovehicule parcate neregulamentar au fost ridicate de pe domeniul public.
Având în vedere afluxul mare de turiști din Poiana Brașov, echipajele Poliției Locale, împreună cu Poliția Rutieră, au acționat zilnic pentru:
• fluidizarea traficului în intersecțiile și zonele aglomerate;
• eliberarea carosabilului de vehiculele parcate neregulamentar, care blocau accesul ambulanțelor și autospecialelor de pompieri;
• optimizarea semnalizării rutiere, prin solicitarea montării de indicatoare „Oprirea interzisă” în zonele problematice.
Construcții ilegale și activități comerciale
În domeniul disciplinei în construcții și afișaj stradal, au fost întocmite:
• 4 referate pentru măsuri conform Legii 50/1991,
• 2 referate pentru desființarea construcțiilor fără autorizație,
• 1 amendă de 2.000 lei.
La capitolul control comercial și protecția mediului, o societate comercială a fost sancționată cu 400 de lei pentru lipsa autorizațiilor, iar activitatea i-a fost suspendată.
Poliția Locală Brașov transmite că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a menține un oraș sigur, civilizat și accesibil atât pentru locuitori, cât și pentru turiști.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.








