Brașov – 21-22 decembrie 1989. Cinste eroilor Revoluției Române

În 21 decembrie 1989, muncitorii de la ICA Ghimbav au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva comunismului, după evenimentele de la Timișoara. Lor li s-au alăturat și alți brașoveni – Detalii AICI și AICI.
La 36 de ani distanță, primarul George Scripcaru împreună cu prefectul Mihai Cătălin Văsii, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Iatan, alături de reprezentanți ai Asociației Brașovenilor Anticomuniști din 21 Decembrie 1989, ai revoluționarilor de la ICA Ghimbav și ai Asociației 15 Noiembrie 1987 au depus la troița din fața fostei „județene de partid“, actuala prefectură, coroane de flori în memoria celor care au avut curajul să înfrunte dictatura cu o zi mai repede decât în restul țării.
La rândul său, Lucian Pătrașcu, viceprimarul Brașovului, a declarat cu privire la 22 decembrie 1989: Este o zi care ne vorbește despre curaj, sacrificiu și dragoste de țară. Este ziua în care oameni obișnuiți, cu vieți simple și familii care îi așteptau acasă au ales să lupte pentru libertate și demnitate. Au avut puterea de a înfrunta un sistem nedrept și lipsit de umanitate, au ieșit în stradă cu credința că România merită un alt destin și au deschis drumul către speranță și libertate. Viețile pierdute, suferința familiilor și curajul acelor oameni rămân parte din identitatea noastră colectivă și din conștiința fiecărei generații. Această zi ne cere tuturor respect pentru istorie și responsabilitate pentru felul în care înțelegem să trăim astăzi. Libertatea câștigată atunci se păstrează prin seriozitate și prin grijă reală față de oamenii de lângă noi. Înseamnă atenție față de adevăr, asumare, solidaritate și un angajament constant pentru binele comun. Memoria eroilor Revoluției Române rămâne vie prin felul în care construim prezentul și viitorul acestei țări. Fiecare alegere corectă, fiecare gest de respect față de comunitate, fiecare pas către o Românie mai dreaptă reprezintă o formă de recunoștință față de jertfa lor. Cinste eroilor Revoluției Române! Recunoștință veșnică pentru sacrificiul care a schimbat istoria acestei țări!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






