Sport

Ce a spus selecționerul României după startul cu dreptul la Mondialul de handbal feminin / Sorina Grozav – 7 goluri

România a început frumos Mondialul de handbal feminin, cu o victorie în faţa Croaţiei – 33-24 – Detalii, AICI.

Portăriţa Yuliya Dumanska a fost declarată jucătoarea meciului, după ce a avut 13 intervenții la 32 de aruncări, cu un procentaj de 40%.

Golghetera echipei României din acest duel a fost Sorina Grozav (foto), de la Corona Braşov, care a marcat 7 goluri, dintre care 5 de la 7 metri. A şi ratat două aruncări de la 7 metri.

Alisia Boiciuc, colega sa de la Corona, a înscris 3 goluri, iar braşoveanca Rebeca Necula – 4.

Intrată pe final de meci în poartă, Bianca Curmenţ (Corona Braşov) s-a remarcat apărând o aruncare de la 7 metri.

Emoţii înainte de startul Mondialului

Eram convins că vor exista emoții. Am încercat să le controlăm, împreună cu staful și cu toți oamenii din jurul fetelor. Eram convins că valoarea individuală ne va permite să abordăm acest joc cu încredere și să-l ducem spre un succes. Eu cred că aici a fost un pic de lucru, în a le păstra pe fete echilibrate și concentrate, a declarat selecţionerul României, Ovidiu Mihăilă, pentru We Love Sport, după partida cu Croaţia.

Trebuie să rămânem echilibrați, să ne mulțumim cu tot ceea ce am reușit să construim la acest debut de Mondial. Asta trebuie să ne aducă încredere, liniște, pentru că avem calitatea de a gestiona fiecare meci în parte, a mai spus Mihăilă.

Cu Japonia, al doilea meci la Mondiale

Tot la Rotterdam, reprezentativa României va întâlni Japonia în a doua sa confruntare din cadrul grupei A a Campionatului Mondial de handbal feminin. Disputa va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 19.00.

Japonia a pierdut aseară în faţa Danemarcei cu scorul de 19-36.

Despre întâlnirea de mâine, Ovidiu Mihăilă a relatat pentru sursa citată: Am spus, adaptabilitatea este foarte importantă la un Campionat Mondial. E important să ne păstrăm personalitatea noastră ca și echipă. Și eu cred că vom găsi soluțiile să stăm bine în fața Japoniei, chiar dacă, în ultima perioadă, a avut evoluții bune în jocurile de pregătire. Este o echipă extrem de periculoasă, pentru că este foarte greu de citit, să spunem așa. Va trebui să ne ridicăm nivelul fizic, în primul rând. Jocul cu Japonia reprezintă continuarea unei munci și, cu siguranță, o șansă de a spera la ceea ce poate mulți nu speră vizavi de această echipă. România are fete de valoare, o echipă tânără. Credeți în ea!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button