Expres

Sindicatele îi cheamă pe români la un protest național / Chiar și pe pensionari și pe studenți

Sindicatele îi cheamă pe români la un protest național / Chiar și pe pensionari și pe studenți


Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăția, CSDR și Confederația Sindicală Națională Meridian anunță organizarea unei acțiuni de protest în fața Guvernului României, miercuri, 29 octombrie 2025, ca urmare a problemelor sociale și economice majore cu care se confruntă cetatenii din România.

Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, studenților, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de munca cinstită.
Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste și imediate pentru protejarea lucrătorilor și a drepturilor fundamentale.
Vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea, incompetența și lipsa de responsabilitate a celor aflați la conducere
”, spun reprezentanții confederațiilor sindicale, într-un comunicat comn.

Aceștia afirmă că situația actuală evidențiază clar de ce este nevoie de acțiuni urgente pentru:

  • Creșterea salariului minim și a pensiilor, astfel încât niciun lucrător și niciun pensionar să nu trăiască sub pragul sărăciei. România are cea mai mare rată a lucrătorilor săraci din Uniunea Europeană – 19% dintre salariați muncesc, dar rămân în sărăcie. Coșul minim pentru un trai decent 4.322 lei depășește cu peste 50% salariul minim net actual.
  • Respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților. „Cerem reluarea negocierilor colective la toate nivelurile și încheierea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național, pentru protecția reală a lucrătorilor”.
  • O taxare echitabilă. „Solicităm corectarea dezechilibrului creat de OUG 79/2017, care a transferat contribuțiile sociale exclusiv pe umerii angajaților”.
  • Oprirea măsurilor de austeritate aplicate doar celor vulnerabili. „Austeritatea, dacă este necesară, trebuie să se aplice companiilor și partidelor politice, nu doar populației!”
  • Protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, nu concedieri. Ne opunem reducerilor de personal din administrație și tăierilor salariale. Punerea în plată, de urgență, a sentințelor judecătorești definitive”.
  • Sănătate și Asistență Socială. „Cerem aplicarea legii salarizării / indexarea salariilor cu inflația, acordarea tuturor sporurilor calculate conform salariul de bază în plată. Cerem deblocarea posturilor din sănătate și asistență socială și continuarea investițiilor prin PNRR și programele naționale”.
  • Educația. Solicităm abrogarea măsurilor din Legea nr. 141/2025 care au crescut norma didactică, au comasat școli și au redus veniturile profesorilor. Solicităm renunțarea la măsurile luate de Guvern referitoare la decontarea cheltuielilor de transport și a burselor studenților”;
  • Apărare, Ordine publică și Securitate națională – PREDICTIBILITATE în salarizare, carieră și pensionare pentru polițiști, militari și personal contractual. 
  • Energie accesibilă și locuri de muncă sigure. „Cerem reglementarea pieței energiei pentru protejarea competitivitatii economiei și păstrarea locurilor de muncă din industrie”.
  • Consolidarea sectorului silvic din România și nu distrugerea lui. Stop proiectelor legislative care subminează administrarea pădurilor statului și interesul național!”.
  • Stop vânzării companiilor de stat. Solicităm investiții și administrare performantă, nu înstrăinarea patrimoniului public”.
  • Refacerea infrastructurii feroviare și înlocuirea trenurilor vechi cu unele noi. Peste 70% din rețeaua feroviară este într-o stare critică.
  • Pensii decente și corecte. „Solicităm aplicarea creșterilor și indexarea pensiilor conform legii”.

Liderii sindicali încheie cu un apel la ieșirea în stradă:

„Facem apel la solidaritatea tuturor angajaților din economie, administrație, educație, sănătate, poliție, transporturi, energie, agricultură, silvicultură, Administrația Apelor Române, cultură și servicii, precum și la pensionari și tineri, pentru a susține drepturile celor care muncesc cinstit.

Pe 29 octombrie 2025, ne vom aduna în fața Guvernului, între orele 10:00 – 14:00, pentru a transmite un mesaj ferm:

Nu mai acceptăm austeritatea și disprețul față de muncă si cei care muncesc!

Vrem respect, echitate și o viață demnă pentru toți!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button