Expres

Protest al studenţilor de la UNITBV / Răspunsul rectorului Abrudan

Protest al studenţilor de la UNITBV. Aceştia sunt supăraţi pe măsura conducerii universităţii în ceea ce priveşte prezenţa obligatorie la cursuri, seminarii şi labioratoare.

Acţiunea de protest a fost anunţată în social-media pentru ziua de miercuri, 22 octombrie, între orele 16.00 și 19.00, în față la Rectorat.

„Nu mai acceptăm să fim disprețuiți și luați peste picior de conducerea universității. Aduceți cartoane și markere pentru pancarte”, au transmis studenţii protestatari.

Protest al studenţilor de la UNITBV

La rândul său, rectorul Universității Transilvania Braşov, prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, a declarat pe marginea acestui subiect, potrivit Radio România Brașov„Noi ne-am pus regulamentul activității didactice în acord cu Legea Învățământului Superior. Ca urmare, prezența la toate activitățile din planul de învățământ, inclusiv cursuri, este obligatorie. Bineînțeles că nimeni nu poate restricționa dreptul unui student să muncească, însă sfatul nostru pentru studenți este să muncească un număr de ore pe zi care să nu le afecteze prezența la cursuri, iar cei care doresc să lucreze 8 ore sau mai mult bineînțeles că pot face acest lucru înscriindu-se la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. Sunt și alte universități care, înaintea Universității Transilvania din Brașov – aș da exemplu Universitatea București – au prevăzut în regulamentul activității didactice obligativitatea prezenței studenților la cursuri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button