Timp liber

Avanpremieră națională la Dracula Film Festival: „Sisu: Drumul răzbunării”

Filmul Sisu: Drumul răzbunării (Sisu: Road to Revenge), distribuit în România de InterComFilm, va fi proiectat în avanpremieră națională în seara de 1 noiembrie, la Gala de decernare a premiilor Dracula Film Festival

Producția va avea premiera oficială în cinematografele din toată țara pe 21 noiembrie.

Biletele sunt disponibile pe biletebrasov.ro.

| MyTex.ro

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Sisu, un bărbat a cărui întreagă familie a fost ucisă, îşi dezmembrează casa scândură cu scândură şi o încarcă într-un camion pentru a o reclădi în altă parte, cu speranţa că poate lua viaţa de la capăt. Am putea crede că avem de-a face cu o dramă intimistă, dacă n-am şti deja, din filmul din 2022 al cineastului Jalmari Helander (Rare Exports: A Christmas Tale, Big Game), că personajul principal şi-a câştigat în rândul Armatei Roşii a lui Stalin reputaţia de „one-man death squad”, ca membru al comandourilor finlandeze, şi că este capabil să supravieţuiască oricărui inamic, fie el comunist sau nazist.

În primul Sisu, naziştii îl vânau pentru a-i lua aurul descoperit ca prospector solitar în Laponia, însă au sfârşit cu beregata tăiată sau cu membrele împrăştiate, fără a reuşi să-l împiedice pe veteranul Războiului de Iarnă să-şi depună în final lingourile la bancă. În acest sequel, plasat temporal după WWII, Sisu devine ţinta sovieticilor care îi ocupaseră o parte din ţară şi vor acum să se răzbune pentru pierderile suferite pe front.

Ca forţă letală, obstinaţie şi vitalitate, Sisu: Drumul răzbunării reinterpretează în secolul XXI tipologia lui Rambo, însă cu o doză de nebunie lucidă care aminteşte de Mad Max. Noul erou „nemuritor”, interpretat din nou de Jorma Tommila, elimină cu o ingeniozitate spectaculoasă – adesea nu lipsită de umor absurd – aproximativ 300 de urmăritori conduşi de Stephen Lang (Avatar), pe drumurile înzăpezite ale Careliei ruseşti. Filmul ar fi putut la fel de bine să se numească Sisu: Fury Road, ceea ce face din proiecția sa la Dracula Film Festival unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale toamnei, dedicate publicului pasionat de basme adulte saturate cu acţiune hiper-violentă.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=DKC2UiefLaY

A XIII-a ediţie a Dracula Film Festival, festival internaţional de film fantastic organizat la Braşov, va avea loc în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2025, toate proiecţiile fiind programate la Cinema Modern.

Dracula Film Festival este un proiect al Asociaţiei As Cult și este prezentat de ING.

| MyTex.ro

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Coresi Shopping Resort, Republic of Gamers, Romarg, Smart PC

Mașina oficială: Ford Brașov prin Auto Novex

Partener culinar: Sergiana Grup

Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, MovieNews, CineFan, Biz Brașov, fwdBV, myTEX.ro, bzb.ro

Parteneri: Centrul Cultural Apollonia Brașov, Clubul de Film Apollonia, Mercenar, Ro Image, InterComFilm, Independenţa Film, Bad Unicorn, Cay Films, Universitatea Transilvania Brașov

Powered by Kiss FM

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button