Vârstnic agresat fizic pe Bulevardul Gării, din Brașov

Un vârstnic a ajuns la spital după ce a fost agresat fizic de un tânăr din Apața, serile trecute, pe Bulevardul Gării din municipiul Brașov, în urma unui conflict spontan. Bărbatul de 72 de ani a suferit multiple răni, după ce a fost împins de tânăr și a căzut. Polițiștii efectuează cercetări pentru lovire sau alte violențe.
„La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați, printr-un apel de urgență, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Bd. Gării, din municipiul Brașov, soțul său ar fi căzut pe stradă după ce ar fi fost împins de către o persoană necunoscută, iar în urma căzăturii ar fi suferit mai multe leziuni.
Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări și au stabilit că un bărbat, de 72 de ani, ar fi avut un conflict spontan cu o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe Bd. Gării din municipiul Brașov. În cadrul conflictului izbucnit, acesta din urmă l-ar fi împins pe bărbat, căzând astfel la sol și accidentându-se.
În urma incidentului, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate și a rămas internată”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Activitățile specifice desfășurate de polițiști au condus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv a unui tânăr de 28 de ani, din localitate Apața, județul Brașov. Inculpatul a fost condus la sediul unității de poliție și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brasov.
„Poliția Brașov va manifesta de fiecare dată promptitudine în cazul semnalării unor astfel de manifestări violente, care nu sunt tolerate și la care se va interveni cu maximă fermitate”, a transmis reprezentantul IPJ Brașov.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

