Expres

Controale și la săli de jocuri de noroc din Făgăraș, Codlea, Râșnov, Zărnești și Victoria

Polițiștii au efectuat controale și la săli de jocuri de noroc din Făgăraș, Codlea, Râșnov, Zărnești și Victoria, după cele din Brașov și Săcele (detalii AICI).

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ieri, 9 octombrie, două acțiuni care au avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul jocurilor de noroc și prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul contrabandei și evaziunii fiscale.

Activitatea s-a realizat împreună cu efective din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, dar și cu sprijinul inspectorilor din cadrul Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc – Biroul Teritorial Centru, ai inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov și ai comisarilor din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov.

„Astfel, pe parcursul verificărilor, ce s-au desfășurat în localitățile Făgăraș, Codlea, Râșnov, Zărnești și Victoria, cele aproape 40 de efective angrenate au controlat 24 de operatori economici și au legitimat peste 40 de persoane.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 112.000 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au dispus și confiscarea sumei de 2.429 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, 8 dintre agenții economici verificați au fost invitați la sediul unității de poliție pentru continuarea verificărilor la nivelul SICE Brașov.
Astfel de acțiuni se vor desfășura constant de Poliția Brașov, conform sursei citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button