„Ardealul ar trebui să se focuseze pe zborurile de la Cluj” / Cum a argumentat preşedintele CJ Cluj acest lucru

„Ardealul ar trebui să se focuseze pe zborurile de la Cluj”.
Este punctul de vedere al lui Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, care a relatat în acest sens: „M-am uitat pe o situație. Să zbori Cluj – Madrid este un preț. Să zbori Cluj – Zaragoza și de la Zaragoza o oră și jumătate cu trenul (spre Madrid) mă costă 50 de euro. Tot Cluj – Madrid mă costă 150 de euro… Și atunci, noi acum lucrăm să dezvoltăm infrastructura aferentă acestor aeroporturi și să renunțăm să băgăm milioane de euro în fiecare județ, în aeroport. Soluția este să ai un aeroport regional, unde conextezi toate județele pe regiuni de dezvoltare și aduci pasagerii cu altă infrastructuri, drurmuri și trenuri”.
„Ardealul ar trebui să se focuseze pe zborurile de la Cluj”
Pentru Radio Românul, Alin Tişe a exemplificat: „Avem exemple clare: Satu Mare, Baia Mare – au aeroporturi, dar foarte puține zboruri, pentru că nu au clienți. Soluția reală este infrastructura regională – trenuri rapide și drumuri expres, care să lege județele de marile aeroporturi”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a mai spus, referitor la aeroportul ce-l administrează: „Negociem acum cu două companii aeriene, dar aceste discuții durează și un an. Oamenii văd doar rezultatul, dar nu știu ce e în spate. E foarte greu să convingi o companie să deschidă o rută nouă. Ei trebuie să previzioneze din timp pasagerii, personalul, rentabilitatea”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

