Restricții în trafic, pentru lucrări ale Companiei Apa, în Brașov

Restricții în trafic, pentru lucrări ale Companiei Apa, în Brașov…
„În perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2025, circulația auto va fi afectată pe tronsonul cuprins între strada Crișan nr.1 (Cimitirul Evreiesc) și intersecția străzii Crișan cu strada Cloșca, de execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile.
Mai precis, începând de azi, 24 septembrie, în intervalul 08:00-18:00, traficul va fi închis pe sensul de circulație către strada Cloșca, conform Planului de Management Trafic, aprobat. Circulația auto va fi deviată pe strada Crișan, de la nr.14, spre strada Lungă sau strada Horia.
Lucrările vor fi semnalizate corespunzător pe toată perioada desfășurării lor, iar traficul pietonal nu va fi afectat”, a anunțat Compania Apa.
Lucrările fac parte din Contractul de lucrări BV-CL-R01 „Extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în zona Centrală și extindere conductă de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin”, cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

