Exclusiv myTEX. Pr. prof. Constantin Necula: Care e firul de aur al întregii rezistențe românești

Exclusiv myTEX. Pr. prof. Constantin Necula: Care e firul de aur al întregii rezistențe românești

La Chicago, a avut loc sâmbătă Summitul Comunității Românești din diaspora, despre care am relatat datorită corespondenței speciale oferite myTEX.ro de Antonia Toșa, fosta noastră colegă de la „Transilvania Expres”, brașoveancă stabilită de aproape 30 de ani în Statele Unite.
Toni Toșa ne-a transmis și un interviu, la fel de special, cu pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, unul dintre invitații de onoare ai summitului.
Părintele profesor Constantin Necula, născut și crescut la Brașov, nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Antonia Toșa: Părinte Necula, care credeți că este firul spiritual care îi leagă pe români, fie că sunt acasă sau în diaspora?

Antonia Toșa: Părinte Necula, care credeți că este firul spiritual care îi leagă pe români, fie că sunt acasă sau în diaspora?

Pr. prof. dr. Constantin Necula: Liturghia, atât. Unde este Liturghie, este și unitate și în afară de aceasta e greu să găsești un punct de reper mai important și un spațiu de manifestare mai important decât Dumnezeiasca Liturghie. Acum sigur că fiecare are confesiune are modul său de a vedea pe Dumnezeu dar, în principiu, firul de aur al întregii rezistențe românești este dumnezeiasca Liturghie. Dacă stai să te gândești, în 24 de ore, de dimineață până seară, din Japonia până încoace spre coasta americană, are loc de fiecare dată Liturghia din oră în oră, din 10 în 10 minute, pentru că așa a rânduit Dumnezeu să fim împrăștiați și adunați în Liturghie.

A.T.: Ați spus cândva „undeva ne‐am rupt”. Unde vedeți cea mai mare nevoie de vindecare între România și diaspora?

Pr. prof. Constantin Necula: Peste tot, că nu există un loc în care să nu fie rănită țara, avem nevoie unii de alții și trebuie să învățăm să ne strângem unii înspre alții, pentru că nimeni niciodată nu o să lucreze în locul nostru. Cred că avem nevoie de mult mai multă muncă și de foarte foarte multă atenție în ceea ce facem. Din punctul meu de vedere, cred că cel mai mare dar pe care îl avem ca români este faptul că acum nu suntem bine. Noi, când nouă ne e bine, facem prostii și atunci Dumnezeu ne-am îngăduit să fim într-o stare de tensiune superioară altor perioade din ultimii ani, tocmai pentru a învăța să le detensionăm. Când stăm împreună ne așezăm în libertatea aceasta de a gândi creativ în favoarea noastră.

A.T.: Cum putem încuraja tinerii din diaspora să vadă România nu doar ca pe o amintire, ci ca o parte vie a identității și a viitorului lor?

Pr. prof. Constantin Necula: Povestindu-le România de azi, pentru că ei vin cu părinții care deja sunt plecați de ani de zile din țară și nu întotdeauna știrile care trec oceanul nici măcar în casa lor nu sunt din surse care să îi bucure. Știu eu, aducerea aminte a unei istorii, imaginea culturii, a culturii artistice românești cred că e în beneficiul lor. Ei pot să crească dacă văd frumosul din țară. România este o țară frumoasă, în ciuda tuturor aparențelor și a discrepanțelor care o marchează. Important este să le povestim lucrurile cu adevărat importante, modelele cu adevărat importante. Dacă vrei, designul educațional al creșterii competenței lor în a îşi iubi țara vine din faptul că țara îi iubește prima. Ei sunt mai întâi iubiți de România și apoi de părinți pentru, că într-un fel sau altul, Dumnezeu i‐a așezat în liniștea aceasta, unde e un golf de spiritualitate cu totul specială și un golf de bine și de bucurie.
În Statele Unite ei primesc fără îndoială verificarea tuturor calităților pe care le au ca oameni. Din toată inima sper să treacă bine peste examenul acesta.
A.T.: Cum putem construi o viziune comună despre România care să includă atât pe cei care au rămas cât și pe cei care au plecat din țară?

Pr. prof. Constantin Necula: Vorbind mai mult unii cu alții de pe poziții de egalitate. Nimeni nu este superior celuilalt. Construind, într-un fel sau altul, masa rotundă la care contăm toți și toate vocile contează. La noi superioritatea asta afișată de unii și alții n-a prins bine nicicum, și nici excluderea unora sau altora din dialog. Nici o superioritate de genul acesta nu poate crește în calitatea actului comunicării. Comunicare se face între oameni egali, ca să spunem mai cinstit, nu putem fi unii mai egali decât ceilalți. Ori recunoaștem unii altora calitățile și limitele noastre, ori pierdem dialogul social. Dialogul nu se poate dezvolta decât în această conștiință fermă a smereniei reciproce și a smeririi continue de dragul celuilalt.
A fi cu celălalt e mai mult decât orice. Țara e făcută din a fi împreună.