Sindicaliștii din administrație amenință cu greva generală

Sindicaliștii din administrație amenință cu greva generală
Sindicaliștii din administrația locală vor protesta luni, în București, față de măsurile de reducere a personalului anunţate de Guvern. Ei amenință și cu greva generală.
Protestul va începe la ora 10.00, în fața Guvernului. Manifestanții vor merge apoi în marș până la Parlament, unde e programată adunarea publică pentru orele 14.00 – 15.00.
„În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, au avertizat sindicaliştii din administrația locală.
Ei au mai multe revendicări:
să nu se facă disponibilizări „din pix”
realizarea de analize reale de impact social şi financiar înaintea oricărei reduceri de personal
predictibilitate în domeniu
condiții de muncă decente
eliminarea mandatelor temporare şi a testărilor periodice impuse funcţionarilor publici
negociere colectivă şi autonomie locală
renunţarea la intenţia de a stabili o grilă de salarizare mai joasă pentru personalul din localitățile cu venituri reduse din impozite şi taxe locale
Cum vede reforma adevărată un sindicalist din administrație
„Nu mai avem oameni noi care să vină în sistem, tineri absolvenți, personalul este oricum subdepășit și a se lua măsuri din acestea pur contabile, fără niciun fel de consultare, nu reprezintă ceva util pentru administrația publică”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional „Forţa Legii”, Ringo Dămureanu, pentru Agerpres.
El a precizat apoi că protestează în primul rând pentru că Guvernul vrea să ia măsuri care-i vizează fără să-i consulte mai întâi: „Este necesară reluarea dialogului”.
Dămureanu a mai spus că sindicaliștii sunt de acord cu reforma, dar aceasta să plece de la primari, apoi: eliminarea viceprimarilor, reducerea indemnizației consilierilor locali sau chiar neindemnizarea acestora, eliminarea consilierilor personali pentru primari, viceprimari în special la comune și orașele mici.
Liderul de sindicat a mai declarat că, de la începutul acestei luni, mare parte din administrația locală nu lucrează cu publicul, în semn de protest:
„Peste trei sferturi dintre primării, la nivel teritorial (…), au lipit pe uși: ‘Protest, nu lucrăm cu publicul’; au cerut înțelegerea cetățenilor, însă, din păcate, nu aceasta este soluția, pentru că nu cetățenii sunt de vină pentru că guvernanții doresc să adopte măsuri pe care nu le discută cu cei interesați. Vor continua cu siguranță măsurile de protest, dacă Guvernul nu arată o deschidere spre dialog cu autoritățile administrației locale și cu sindicatele din administrație”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

