Expres

Aeroportul Brașov. Alt record istoric de pasageri

Aeroportul Brașov. Alt record istoric de pasageri

Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG), care la 1 septembrie a atins borna 500.000 de călători, a înregistrat în luna august un trafic record de pasageri, conform paginii Fly with me.
„În luna august 2025, aeroportul nostru a fost tranzitat de 36.354 pasageri.
Ne bucurăm să vedem că interesul pentru zborurile de pe Brașov este în continuă creștere și suntem încrezători că acest trend va continua, mai ales datorită noilor destinații deja anunțate.
Vă așteptăm în continuare la zboruri din inima Transilvaniei!”
, se arată pe pagina amintită.
Este o creștere față de luna anterioară –  34.390 de pasageri, în iulie, tot record, și față de perioada similară a anului trecut. În august 2024 s-a înregistrat un trafic de 34.038 de călători.
Creșterea este dată, în primul rând, de zborurile charter, de vacanță, 12 pe săptămână. Șase dintre ele sunt pentru stațiunea turcească Antalya, patru sunt pentru Creta (Grecia) – Heraklion și Chania, câte una pentru Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).
Compania maghiară Wizz Air are, deocamdată, de la Ghimbav, zece curse regulate (20 de zboruri) săptămânale, pe trei rute (Budapesta – de trei ori pe săptămână, Londra – de cinci ori pe săptămână și Dortmund – de două ori pe săptămână).
Urmează să înceapă, din toamnă, unele, din ianuarie, altele, zboruri spre Milano și Roma, Napoli, Nurnberg, Memmingen și Katowice:
Totodată, din octombrie, va crește frecvența zborurilor pe relația Budapesta, la patru pe săptămână, și spre/dinspre Londra, la șase pe săptămână.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button