Update. Cât au costat lucrările la arteziană

Update. Cât au costat lucrările la arteziană
Lucrările la fântâna arteziană pusă ieri în funcțiune în Parcul Central Nicolae Titulescu au costat 580.000 de lei, fără TVA, potrivit datelor transmise de Primăria Brașov.
Fântâna a fost reabilitată de firma Recon SA, în baza unui contract încheiat cu Primăria Braşov ce a inclus repararea sau reabilitarea tuturor fântânilor arteziene din oraş. Lucrările au cuprins reabilitarea infrastructurii fundaţiei cuvei fântânii, refacerea hidroizolaţiei – (impermeabilizare), vopsire cu substanţe speciale şi montarea efectivă a instalaţiilor fântânii.
Instalaţia fântânii a costat 269.037 lei (fără TVA) şi este compusă din cinci pompe de înaltă presiune prevăzută cu site metalice, un difuzor ajustabil cu cinci ieşiri, un sistem electronic pentru minim 110 difuzoare ajustabile, un sistem electronic de control şi un sistem muzical sincronizat cu jeturile de apă.
Fântâna va funcționa zilnic între orele 8.00 și 23.00 (jocurile de apă), iar luminile și fondul muzical vor porni de la ora 18.00 și vor funcționa până la ora 23.00.
Update. Cât au costat lucrările la arteziană
Pe lângă modernizarea fântânii, a fost reamenajată şi zona exterioară acesteia. Au fost înlocuite dalele şi pardoselile de beton, a fost extins spaţiul verde, zona a fost dotată cu mobilier urban.
Fiind vorba de o instalație complet nouă, costul de întreâinere estimat este de minimum 7.100 lei/lună, iar perioada de funcționare este de obicei aprilie-octombrie (depinde, evident, de vreme). În lunile de toamnă, când cad frunzele, costurile de întreținere pot crește.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

