BAC 2025. Rată de promovare mai mică, la Brașov, față de anul trecut

BAC 2025. Rată de promovare mai mică, la Brașov, față de anul trecut
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, rezultatele inițiale, înainte de contestații, obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2025 sunt mai slabe decât cele din 2024, în județul Brașov.
Doar 199 de candidați au reușit să promoveze examenul maturității, în cea de-a doua sesiune, în județul Brașov, 437 fiind declarați „respins”.
Au fost înscriși 735 de absolvenți, 467 din promoţia 2025, iar restul sunt din promoţii anterioare, dar 98 au lipsit.
Rata de promovare (înainte de contestații) este de 31,3% (conform datelor Ministerului Educației), mai mică față de cea înregistrată în sesiunea de toamnă a anului trecut, când a fost 34,2%.
Conform aceleiași surse, absolvenții din seria curentă au promovat în proporție de 30,8, în această sesiune, față de 39,3%, din promoția 2024, în aceeași sesiune.
BAC 2025. Doar trei medii peste 8
Cea mai mare medie obținută în această sesiune – 8.66 este a unui candidat de la Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș, urmată, la doar o sutime, de cea a unui candidat de la Liceul Vocațional de Arte Hans Mattis Teutsch.
Urmează un absolvent de la Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”, cu media 8.
19 candidați au medii între 7.00 și 7.99, iar alți 177 de candidați au medii între 6.00 și 6.99.
BAC 2025. Încă două zile pentru contestații
Cei nemulțumiți au putut face contestații astăzi, iar procedura – fie că este precedată sau nu de vizualizarea lucrărilor – continuă și în 19 și 20 august.
Contestațiile pot fi depuse în format standard (în centre) sau electronic, iar candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip, prin care își exprimă acordul informat în privința posibilității ca nota rezultată în urma contestației să modifice, după caz (prin creștere sau descreștere), nota inițială. În același timp, își exprimă acordul că nota postcontestație este nota finală.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 26 august.
Sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au primit cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obținut cel puţin media 6.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

