Delicte

Șofer depistat pozitiv la droguri, la 5.30 dimineața, pe o stradă din Brașov

Șofer depistat pozitiv la droguri, la 5.30 dimineața, pe o stradă din Brașov…

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identificat în trafic un șofer aflat sub influența substanțelor psihoactive.

„La data de 10 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, în cadrul unui control desfășurat la ora 05.30 dimineața, un autovehicul, care circula pe strada Lânii, din municipiul Brașov.

La volanul vehiculului, a fost identificat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Brașov, care prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, motiv pentru care a fost testat din acest punct de vedere, iar rezultatul a fost unul pozitiv.

Pentru că testul nu constituie probă în cadrul procesului penal, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, iar raportul de analiza toxicologică, emis ulterior, a relevat existența în organism a substanțelor interzise”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvărșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ori a altor substanțe.

În urma unui alt control, efectuat ieri dimineață, puțin după orele 6.30, agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au identificat în trafic un șofer care era sub influența alcoolului.

Tânărul de 23 de ani, din municipiul Brașov, avea 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Brașoveanul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Cercetările continuă și în acest caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
6 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 luna în urmă

buy dutasteride cost tablet

how to buy dutasteride overnight no rx

1 luna în urmă

buying flexeril cyclobenzaprine generic pharmacy online

ordering flexeril cyclobenzaprine online mastercard accepted

1 luna în urmă

buy gabapentin usa buy online

how to buy gabapentin us overnight delivery

1 luna în urmă

buy fildena american express canada

online order fildena buy japan

1 luna în urmă

ordering itraconazole usa buying

how to order itraconazole us pharmacies

1 luna în urmă

indická generika kamagra

koupit levné online kamagra

Back to top button