Bărbat reținut după o bătaie pe o stradă din Budila, județul Brașov

Bărbat reținut după o bătaie pe o stradă din Budila…
Secția de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta ar fi fost implicat într-un scandal.
„La data de 3 august a.c , în jurul orei 20:10, polițiștii din cadrul Secția de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Vijbe, din comuna Budila, județul Brașov, o persoană ar fi fost agresată. În scurt timp, o echipă operativă s-a deplasat la adresa indicată, unde, din cercetările efectuate, a rezultat că, în cadrul unui conflict, un bărbat, de 37 de ani, ar fi agresat fizic un alt bărbat, provocându-i leziuni fizice, pentru care a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, el a fost prezentat de către procurorul de caz în fața instanței de judecată, care a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „lovirea sau alte violențe”. Dosarul este instumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

