Adrian Ţuţuianu, numit secretar de stat

Adrian Ţuţuianu, numit secretar de stat
Adrian Ţuţuianu (PSD) a fost numit vineri în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, potrivit unei decizii publicate vineri în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.
Ţuţuianu a fost secretar general adjunct al Guvernului. Totodată, Dan Reşitnec (USR) a fost desemnat secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat.
Tot vineri, premierul Ilie Bolojan a semnat decizia de eliberare a lui Alexandru-Cristian Vasilescu din funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru-Cristian Vasilescu se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului”, se arată în decizie.
Alexandru-Cristian Vasilescu a fost numit în 2023 în această calitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

