Mesajul unei profesoare din cadrul SNSPA

Mesajul unei profesoare din cadrul SNSPA
Profesoara Elena Trifan, doctor în sociologie și cadru didactic asociat la SNSPA, a declarat că ea este de partea studenților în protestul lor la adresa unor cadre didactice acuzate de hărțuire sexuală. Studenți și studente au protestat, în ziua de 1 august 2025, în fața sediului SNSPA, cerând îndepărtarea de la catedră a profesorului Marius Pieleanu, relatează Libertatea. Cursanții de la SNSPA au fost susținuți în protestul lor de studenți de la Universitatea București, precum și de profesoara Elena Trifan, de la SNSPA.
„Fără abuzatori în universități!”. „Dezbracă-te de doctorat și rămâi un abuzator”. „Protecție pentru studente”. „Fără abuz în facultate”. „Cade una, sărim toate”, au fost câteva dintre mesajele de protest ale studenților.”
„Atmosfera la noi este tensionată, iar oamenii cu care am vorbit sunt descumpăniți. Ei nu cred că se pot schimba foarte multe. Și-au cam pierdut speranța. Există o presiune pe care conducerea universității o exercită asupra colegilor mei. Eu, nefiind într-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, am mai multă libertate și-mi permit să spun lucrurilor pe nume”, a explicat ea. Elena Trifan, fostă studentă a unui alt profesor controversat, Alfred Bulai, a recunoscut că nici ea nu se mai simte în siguranță pe holurile SNSPA.
„Nu știu cine se mai poate simți în siguranță în momentul ăsta. Dacă voi mai rămâne să predau, nici eu nu mă voi mai simți în siguranță în această instituție. Dacă m-aș întâlni cu el (cu profesorul Marius Pieleanu – n.r.) pe holurile universității, mi s-ar strânge inima”, a mai spus profesoara.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

