Finanțele Aeroportului Brașov, în ședința Consiliului Județean / Ce mai e pe ordinea de zi

Finanțele Aeroportului Brașov, în ședința Consiliului Județean / Ce mai e pe ordinea de zi
Consiliul Judeţean Braşov se va întruni astăzi, începând cu ora 13:00, în şedinţa ordinară a acestei luni, care va avea loc la Sala 120 a instituţiei.
Pe ordinea de zi se află, în total, 34 de proiecte de hotărâri (printre care 11 propuneri de plen, deci suplimentare) privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare pentru mai multe instituții și servicii din subordinea administrației județene, inclusiv spitale, altele privind reorganizarea unor instituții și servicii, obiective de investiții, proiecte aflate în derulare sau ce urmează a fi implementate, parteneriate, neexercitarea dreptului de preemțiune asupra unor imobile etc.
Printre acestea se află trei proiecte de hotărâre privind finanțele Regiei Autonome „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”:
– rectificare de buget
– aprobarea închirierii prin licitație publică a bunurilor proprietate publică a U.A.T. Județul Brașov, date în administrare acesteia
– aprobarea tarifelor lunare de pornire în licitațiile de atribuire pentru spațiile din incintă.
Proiectele de hotărâri incluse pe ordinea de zi sunt postate pe site-ul instituției și pot fi vizualizate împreună cu documentele care stau la baza întocmirii lor, aici.
Ședința va fi transmisă pe pagina de Facebook a instituției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

