Timp liber

Boney M, Culiță Sterp și Vescan, la Sântilia 2025 / Programul complet

Boney M, Culiță Sterp și Vescan, la Sântilia 2025 / Programul complet

Sântilia 2025 – Sărbătoarea tuturor săcelenilor are loc sâmbătă, 19 iulie, şi duminică, 20 iulie, în Poiana Angelescu.
Prin tradiție, Sântilia este o sărbătoare importantă a comunităților de oieri, legată de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul (20 iulie). În calendarul tradițional, această zi marca mijlocul sezonului pastoral, care începea la Sângiorz (Sf. Gheorghe – 23 aprilie) și se încheia la Sâmedru (Sf. Dumitru – 26 octombrie), fiind astfel și una dintre cele mai importante sărbători ale mocanilor săceleni.
Pentru ei avea și o semnificație socială aparte: după urcarea oilor la munte, de ziua Sfântului Ilie era prima dată când ciobanii coborau pentru a se întâlni cu părinții tinerelor fete pregătite pentru măritiș.
În zilele noastre, Sântilia și-a pierdut aceste semnificații, fiind doar un prilej de sărbătoare a comunității. În acest an, pe scena din Poiana Angelescu vor urca printre alţii Brad Vee Johnson de la Boney M, Vescan, Culiță Sterp, Nelu Albu şi Steliana Sima. Evenimentul se va încheia duminică seara cu un foc de artificii.

Boney M, Culiță Sterp și Vescan, la Sântilia 2025 / Programul complet

Programul evenimentului

Sâmbătă – 19 iulie

🕔 17:00 – Iulia Lupșa

🕠 17:30 – Bianca Bălan

🕕 18:00 – Petra

🕡 18:30 – Gheto Gang Zippo

🕖 19:00 – Vescan

🕗 20:00 – Trupa Coco

🕘 21:00 – BONEY M

📍

Duminică – 20 iulie (Ziua folclorului și tradiției)

🕑 14:00 – Junii Săceleni

🕝 14:30 – Gheorghe Sorea

🕒 14:50 – Ansamblul Maghiar

🕞 15:10 – AS Culturale Macoveiu BZ

🕟 15:40 – Formația Anason

🕔 16:10 – Ioana Bozga

🕠 16:30 – Adriana Ciocan

🕕 17:00 – George Muraru

🕡 17:20 – Analog

🕖 17:50 – Steliana Sima

🕢 18:30 – Nelu Albu

🕗 19:00 – Zestrea Săceleană

🕘 19:20 – Cristina Romaniuc & Orchestra

🕤 19:50 – Ardelenii

🕥 20:30 – Ciprian Botezatu

20:50 – Pauză pentru montaj scenă

🌟 21:00 – Culiță Sterp

🎆22:00 – Joc de artificii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button