Aeroportul Brașov. Zi cu număr record de zboruri

Aeroportul Brașov. Zi cu număr record de zboruri
Pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV) astăzi se anunță a fi o zi cu număr record de curse, din istoria sa de doi ani.
Sunt programate șapte curse (14 zboruri), cele mai multe fiind non-Schengen, chartere de vacanță. Dacă nu ar fi fost conflictul Israel – Iran, ar fi fost chiar opt curse, pentru că Fly Lili ar fi trebuit să revină la AIBG, dar nu cu zboruri de linie, ci cu charter Tel Aviv – Brașov, de tip incoming (doar pentru turiști israelieni).
Deocamdată, acestea au fost amânate (detalii aici).
Revine însă, tot cu charter, TAROM, pe ruta Antalya.
De altfel, astăzi, sunt nu mai puțin de trei curse pentru Antalya, jumătate din programul săptămânal. Pentru stațiunea turcească sunt, cu alternanțe săptămânale, zboruri operate de Animawings, Corendon Airlines, Sky Express, HiSky, Fly One, MGA Airlines și TAROM.
Tot astăzi, Animawings efectuează cursa spre Monastir (Tunisia).
Compania maghiară Wizz Air, singurul operator de curse regulate, are astăzi zboruri pe toate cele trei rute: Budapesta, Londra și Dortmund.
Aeroportul Brașov. Zi cu număr record de zboruri
Iată programul zilei:
WIZZ W6 2483 BUDAPESTA – BRAȘOV 10:25
MGA AIRLINES 275 ANTALYA – BRAȘOV 10:35
WIZZ W6 3873 BRAȘOV – DORTMUND 11:00
MGA AIRLINES 276 BRAȘOV – ANTALYA 11:35
CORENDON 113 ANTALYA – BRAȘOV 16:20
WIZZ W6 3874 DORTMUND – BRAȘOV 16:40
TAROM 6454 ANTALYA – BRAȘOV 16:40
WIZZ W6 2484 BRAȘOV – BUDAPESTA 17:15
CORENDON 114 BRAȘOV – ANTALYA 17:20
ANIMAWINGS 4415 MONASTIR – BRAȘOV 17:40
TAROM 6453 BRAȘOV – ANTALYA 18:15
ANIMAWINGS 4414 BRAȘOV – MONASTIR 18:25
WIZZ W9 5399 LONDRA – BRAȘOV 20:25
WIZZ W9 5400 BRAȘOV – LONDRA 21:00
Foto: Aeroportul Internațional Brașov (arhivă)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

