Delicte

Sabie cu vechime de 3.500 de ani, găsită cu ocazia unei percheziții domiciliare

O sabie care ar avea vechime de aproximativ 3.500 de ani a fost găsită cu ocazia unei percheziții domiciliare, în județul Bacău.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău, Postului de Poliție Corbasca, împreună cu polițiștii criminaliști și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, au pus în executare mandatul de percheziție domiciliară, emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„Activitățile s-au desfășurat în comuna Corbasca, la locuința unui bărbat, de 61 de ani, bănuit că ar fi deținut, în mod ilegal, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul arheologic național.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit o sabie care, conform unei evaluări preliminare, ar putea data din epoca bronzului, având o vechime estimativă de aproximativ 3.500 de ani.     

Bunul a fost ridicat în vederea expertizării, urmând a se stabili cu certitudine vechimea și proveniența acestuia”, a informat Poliția Română.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Investigații Criminale din I.G.P.R.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button