Ultima oră. Intervenție de urgență într-un magazin Lidl din Brașov! (Galerie foto)
Intervenție de urgență într-un magazin Lidl din Brașov!
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, ale Ambulanței și de la Jandarmerie intervin, la această oră (15.25) la magazinul Lidl de pe strada Alexandru Ioan Cuza, după ce ar fi fost folosit spray iritant în incinta unității comerciale și mai multe persoane au acuzat stări de rău. În urma incidentului, magazinul a fost închis, iar echipajele menționate intervin pentru prim-ajutor, respectiv pentru asigurarea zonei.
„Am fost sesizati cu privire la un posibil incident de intoxicație produs într-un supermarket din municipiul Brașov.
La fața locului au fost trimise de urgență următoarele forțe de intervenție: un echipaj SMURD, doua ambulanțe SAJ, o autospecială CBRN (intervenții în medii cu risc chimic, biologic, radiologic și nuclear), precum și un echipaj de stingere cu apă și spumă.
Aproximativ 35 de persoane au fost evacuate preventiv din incinta magazinului.
În acest moment, toate persoanele au fost evacuate în siguranță.
Personalul medical evaluează starea de sănătate a celor afectați, iar două persoane beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate la fața locului.
Misiunea este în dinamică. Revenim cu detalii”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja. Este de așteptat să se sesizeze și Poliția.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

