Expres

Firmă din Germania, demonstrație de curățare a gurilor de canal din Brașov cu o autospecială de 300.000 de euro

O firmă din Germania a efectuat, astăzi, o demonstrație de desfundare și curățare a gurilor de scurgere destinate preluării apelor pluviale, utilizând un echipament specializat, pe strada Lungă din municipiul Brașov.

Autospeciala utilizată a reușit să curețe patru guri de scurgere în doar 30 de minute, datorită caracteristicilor sale tehnice avansate:
• Rezervor de apă cu o capacitate de 800 litri;
• Pompa de înaltă presiune, utilizată pentru dislocarea și curățarea pământului întărit;
• Pompa de joasă presiune, destinata ecologizării și spălării finale;
• Aspiratoare cu o capacitate de 16-20 mc/oră, pentru extragerea pământului și a pietrișului;
• Buncăr de 5 mc, pentru stocarea nămolului și a materialelor extrase;
• Patru roți viratoare, ce permit accesul facil în spații restrânse.

După finalizarea procesului de curățare, carosabilul este măturat și apoi spălat cu ajutorul periilor din dotare.

„Acest tip de echipament se remarcă prin eficiența sa ridicată, având capacitatea de a curăța peste 60 de guri de scurgere într-un singur schimb de opt ore. Mai mult, nivelul maxim de zgomot produs nu depășește 110 dB, asigurând astfel un impact redus asupra mediului urban.

Pe baza acestei demonstrații, echipa noastră de specialiști va analiza rentabilitatea achiziționării unui astfel de echipament. Conform legislației în vigoare, în perioada următoare va fi demarată procedura de achiziție pentru o autospecială cu caracteristicile tehnice necesare activității zilnice.

Principalul beneficiu pentru orașul nostru este reducerea riscului de viituri urbane și inundații, prin curățarea rapidă și eficientă a sistemului de drenaj”, au precizat reprezentanții Companiei Apa.

Autospeciala care a fost folosită pentru demonstrație costă aproximativ 300.000 de euro. Achiziția va fi finanțată din surse proprii, iar echipamentul va fi folosit în toate localitățile din aria Companiei Apa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button