Cursă Tarom anulată din cauza unei greve

Cursă Tarom anulată din cauza unei greve
Compania aeriană Tarom a anunțat că zborul RO273 Bucureşti – Atena – Bucureşti, programată pentru 28 februarie va fi anulat. Motivul, potrivit oficialilor companiei, este legat de greva controlorilor de trafic aerian din Grecia.
Operatorul aviatic a transmis că pasagerii vor fi transferați pe alte curse pentru a ajunge la destinație. Greva controlorilor de trafic aerian din Grecia va dura 24 de ore. Protestul este programat să se deruleze între 27 februarie, ora 22.00, şi 28 februarie, ora 21:59. Acesta afectează și zborurile Tarom, astfel că zborul RO273 Bucureşti – Atena – Bucureşti, din 28 februarie, va fi anulat.
Operatorul aerian a precizat că şi-a mobilizat echipele pentru a transfera pasagerii pe zboruri aferente datei de 27 februarie (până la ora 22.00, când începe greva), respectiv 1 martie. În acest sens se ia în calcul creşterea capacităţii de transport pentru ca toţi pasagerii să ajungă la destinaţie.
„Greva controlorilor de trafic aerian din Grecia, care va dura aproape 24 de ore, anunţată între 27 februarie, ora 22:00, şi 28 februarie, ora 21:59, va avea efecte şi asupra zborurilor Tarom pe această destinaţie, respectiv asupra cursei RO273 Bucureşti – Atena – Bucureşti, din 28 februarie, care va fi anulată. Pe fundalul situaţiei generate independent de activitatea şi de voinţa operatorului aerian naţional, Tarom ia deja măsuri care să protejeze pasagerii potenţial afectaţi, prin recalibrarea cursei dus-întors între Bucureşti şi capitala Greciei”, a anunțat compania Tarom.
Pasagerii companiei Tarom, aflaţi în această situaţie, sunt rugaţi să se adreseze Call centerului Tarom pentru a alege una dintre variantele posibile. Pentru aceasta li se pune la dispoziție mai multe numere de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde) sau (004) 0371 529 000. Ei pot transmite aceste informații și prin email la adresa contact@tarom.ro, respectiv rezervari@tarom.ro sau către agenția emitentă a biletelor.
„Pentru a micşora pe cât posibil impactul pe care greva controlorilor de trafic aerian din Grecia l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor cursei RO273 RO273/4 OTP-ATH-OTP, TAROM şi-a mobilizat echipele pentru a reruta pasagerii pe zboruri aferente datei de 27 februarie (până la ora 22:00, ora de debut a grevei), respectiv 1 martie şi ia în calcul creşterea capacităţii de transport pentru ca toţi pasagerii să ajungă la destinaţie în cel mai scurt timp posibil”, a mai transmis compania.
Cursă Tarom anulată din cauza unei greve
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

