Economic

Ce produse s-au scumpit cel mai mult în România

Ce produse s-au scumpit cel mai mult în România.

Conform celor de la Institutul Național de Statistică (INS), margarina, serviciile poștale și apa conduc în topul scumpirilor din luna ianuarie 2025. Margarina s-a scumpit cu 19,52% comparativ cu ianuarie 2024, serviciile poştale, cu 19,14%, iar cele de apă, canal, salubritate, cu 12,41%.

Faţă de luna decembrie 2024, cel mai mult s-au scumpit diverse legume şi conservele de legume (3,22%), dar şi cartofii (2,3%). Pe de altă parte, fasolea boabe şi alte leguminoase au fost mai ieftine cu 0,23%, în ianuarie 2025 faţă de luna anterioară.

Ce produse s-au scumpit cel mai mult în România

La capitolul mărfuri nealimentare, în ianuarie 2025, faţă de ianuarie 2024, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 11,97%, articolele chimice, cu 8,86%, tutunul şi ţigările, cu 8,67%.

Faţă de luna precedentă, în ianuarie 2025, combustibilii au costat mai mult cu 2,3%, medicamentele cu 1,48%, iar energia electrică, gazele şi încălzirea centrală cu 1,44%. Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la confecţii, de 0,13%, la încălţăminte, de 0,02%, la încălţăminte din piele, de 0,1%.

Ce produse s-au scumpit cel mai mult în România

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 19,14%, cele de apă, canal, salubritate cu 12,41%, cele de igienă şi cosmetică cu 11,45%. În schimb, s-au ieftinit serviciile de telefonie cu 5,03% şi cele de poştă şi telecomunicaţii cu 0,86%.

În ianuarie 2025, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la servicii poştale cu 18,6%, transport aerian cu 16,62% şi transport urban, cu 2,11%. Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de telefonie cu 1,58% şi serviciile de poştă şi telecomunicaţii cu 0,48%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna ianuarie 2025, la 4,95%, de la 5,14% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, cele nealimentare cu 4,60%, iar serviciile cu 6,54%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și analizate de ştiripesurse.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Un comentariu

  1. Apa? Ați văzut ce salarii uriașe au șefii de acolo? Și angajații la fel, respectând proporția, normal. Plus sporuri, prime, vouchere… Uite explicația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button