Primăria Braşov şi literele de pe Tâmpa, în portocaliu

Primăria Brașov se alătură celor care astăzi, de ziua Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, vor să transmită un mesaj de solidaritate, speranță și susținere pentru toți cei afectați de această boală. Astfel, împreună cu Asociația Magic, va ilumina în protocaliu clădirea Primăriei și literele de pe Tâmpa, astăzi, 4 februarie.
Asociația Magic este partener al The Union for International Cancer Control (UICC), iniţiatoarea World Cancer Day, și contribuie la această mobilizare mondială cu scopul de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu afecţiuni oncologice şi de a informa publicul despre impactul acestei boli asupra omenirii, despre importanţa prevenţiei și sprijinul pe care-l putem oferi persoanelor bolnave.
Primăria Braşov şi literele de pe Tâmpa, în portocaliu
Anul acesta, sloganul campaniei mondiale este „United by unique“ (în traducere directă „uniți prin unicitate“, sau „Împreună pentru fiecare“ în traducere literară), pornind de la ideea că fiecare experiență cu cancerul este unică și va fi nevoie de toți, uniți, pentru a crea o lume în care să privim dincolo de boală și să vedem persoana înaintea pacientului.
Asociația Magic este o organizație non-profit, neguvernamentală, care sprijină peste 10.000 de familii cu copii grav bolnavi, asigurându-le prin cele 12 proiecte ale sale și prin implicarea a peste 2.000 de voluntari, zeci de mii de donatori, sute de parteneri și sponsori o adevărată rețea de ajutor în lupta cu boala.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Oare injectații cum vor lupta!?