Sport

Cine conduce acum SR Brașov / Presiuni și încercări de destabilizare / Antrenorul Liviu Nicolae, sub contract

Cine conduce acum SR Brașov.

Conducerea echipei aflată pe locul 2 în Liga 3 – Seria a 6-a la fotbal a transmis un amplu comunicat de presă în care doreşte să lămurească o serie de aspecte importante pentru buna funcţionare a grupării.

„În urma apariției unor zvonuri și informații false propagate în mediul online, dorim să facem următoarele precizări pentru a informa corect suporterii, partenerii și comunitatea brașoveană despre situația la zi a echipei. Totodată, pe această cale vă anunțăm faptul că, în urma unei decizii comune, grupul de suporteri voluntari care a contribuit la înființarea clubului își va încheia mandatul, un nou Consiliu Director urmând să fie format”, s-a relatat în respectivul comunicat

Cine conduce acum SR Brașov / Situaţia financiară

În ceea ce priveşte situaţia finanicară a celor de la SR Braşov, s-a specificat: „Pe finalul anului trecut, Primăria Brașov a virat o parte semnificativă din suma aferentă proiectului de finanțare pentru sezonul 2023-2024. Din acești bani, clubul a achitat toate restanțele salariale către jucătorii și stafful tehnic din sezonul trecut. De asemenea, în luna ianuarie 2025 au fost achitate salariile restante pentru luna octombrie 2024 către jucătorii și stafful tehnic din sezonul curent. În cifre exacte, pentru sezonul 2023-2024 au fost obținuți prin procedura de decontare 341.712 lei, bani virați în contul clubului la finalul anului trecut. Acești bani au fost folosiți pentru achitarea salariilor restante din perioada 21.02-30.06.2024. La începutul lunii ianuarie s-a achitat și salariul aferent lunii octombrie 2024, iar restul de bani (puțin peste 100.000 lei) vor rămâne în contul clubului pentru a fi gestionați de noua conducere a echipei. Pentru perioada noiembrie 2024 – iunie 2025 au fost câștigate două finanțări: 348.041 lei pentru noiembrie-decembrie 2024 și 1.331.297,07 lei pentru ianuarie-iunie 2025 la care se adaugă 177.316,18 lei contribuție proprie minimă obligatorie. Din finanțările pentru sezonul curent nu s-a încasat nimic, în analiză aflându-se documentele pentru lunile noiembrie și decembrie”.

Staff-ul de conducere a punctat că proiectele de finanţare pentru acest sezon sunt esențiale pentru viitorul clubului.

Cine conduce acum SR Brașov / Presiuni şi încercări de destabilizare

„La începutul lunii ianuarie, în decurs de două zile, clubul a primit 15 notificări din partea staff-ului (7) și a unei părți dintre jucătorii echipei (8.) pentru a primi drepturile financiare aferente lunilor octombrie-decembrie. Aceste notificări au venit ca o completare a unor zvonuri apărute în spațiul public, toată presiunea fiind exercitată asupra clubului de către staff. În acest moment, antrenorul Liviu Nicolae are contract valabil până la finalul sezonului cu echipa noastră (aşadar, nu se pune problema schimbării sale – Detalii, AICI). Menționăm că majoritatea jucătorilor au înțeles situația reală și au refuzat să participe la aceste acțiuni…”, s-a mai arătat în comunicat.

Cine conduce acum SR Brașov / Un nou Consiliu Director

În continuare, s-a subliniat că preşedintele Horaţiu Culcear şi-a exprimat dorinţa de a se retrage de la SR Braşov încă de anul trecut, dorind să se concentreze pe viaţa personală.

Totodată, s-a menţionat că Dinu Țurcanu, fost președinte și actual membru în asociație, a decis încă din 2023 să se retragă din structurile de conducere, dorind să ofere o tranziție lină și să lase loc pentru noi inițiative.

„În urma demisiilor lui Horațiu Culcear și Dinu Țurcanu, se va forma un nou Consiliu Director având următoarea componență: Simon Partridge, Nelu Gurgu și Cenk Firat. Ei vor încerca să ia cele mai bune decizii în această perioadă, iar în următoarele zile vor purta discuții cu staff-ul și jucătorii echipei, pentru a asigura continuitatea activității. Este important de precizat că noua structură de conducere va putea aduce propriile echipe de management, iar responsabilitatea va reveni în totalitate acestora”, după cum am fost informați.

În continuare, în comunicat s-au adus elogii suporterilor şi voluntarilor care sprijină necondiţionat SR Braşov. „Datorită lor, SR Brașov rămâne o echipă vie, un simbol al orașului nostru”, s-a scris, emoţionant, printre multe altele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button