Expres

Turist român, înjunghiat în timpul vacanței în Egipt! Trebuia să achite 30.000 de euro pentru tratament dacă nu intervenea MAE

Un turist român de origini tătare a fost înjunghiat în zona gâtului, luna trecută, în timpul unei vacanțe în Egipt și trebuia să achite 30.000 de euro pentru tratament, dacă nu intervenea MAE.

Bărbatul, cu origini tătare din Năvodari, care de câțiva ani lucrează în Luton, Bedfordshire – Marea Britanie, potrivit Dailymail, a plecat în vacanță în Egipt împreună cu mama sa, la începutul lunii decembrie, însă în timp ce se afla într-un magazin din stațiunea turistică Sharm El-Sheikh, a fost înjunghiat în zona gâtului.

Ambasada României la Cairo a fost notificată pe 8 decembrie despre cazul lui Belgin Seitmola și a faptului că este internat în stare gravă la spitalul din stațiunea Sharl El-Sheikh și a fost supus unei prime intervenții chirurgicale, spune MAE, în comunicatul de presă.

Familia a solicitat sprijin, întrucât turistul nu avea asigurare de călătorie și nici resursele necesare pentru achitarea costurilor generate de internare și tratament și pentru repatrierea medicală ulterioară.

„Datorită eforturilor complexe ale Ambasadei României la Cairo, ca urmare a dialogului intens purtat cu autoritățile locale din Sharm El-Sheikh, s-a decis ca tratamentul medical aferent îngrijirii și asistării cetățeanului român, în valoare de peste 30.000 de euro, să fie acordat în regim de gratuitate, toate cheltuielile fiind suportate de autoritățile egiptene, până la externarea cetățeanului român din unitatea spitalicească”, precizează sursa citată.

Reprezentanții misiunii diplomatice rămân în legătură zilnic cu pacientul, cu mama acestuia, cu personalul medical de la unitatea spitalicească din Sharm El-Sheikh și cu autoritățile locale și urmăresc îndeaproape, constant, evoluția stării de sănătate a cetățeanului român, în vederea identificării celei mai bune soluții pentru transportarea acestuia la Cairo, pentru noi intervenții chirurgicale, sau pentru repatriere, dacă starea sa de sănătate va permite.

De asemenea, MAE este în continuare, în legătură cu autorităţile competente din România, pentru a sprijini cetăţeanul român, în funcţie de evoluţia stării sale de sănătate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button