Delicte

Tânăr vitezoman, prins că șofa cu permisul suspendat, în județul Brașov

Un tânăr care a fost oprit de un echipaj al Serviciului Rutier Brașov pentru încălcarea limitei legale de viteză, pe DN 11, a fost descoperit că șofa având dreptul de a conduce suspendat.

„La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat, pe DN 11, în apropierea localății Lunca Câlnicului, din județul Brașov, un autoturism care se deplasa cu o viteză mai mare decât limita legală.

Astfel, după ce autoturismul a fost oprit din deplasare, polițiștii au identificat tânărul de la volan, de 23 de ani, ocazie cu care au constatat că dreptul acestuia de a conduce autovehicule a fost suspendat, ca urmare a altor abateri săvârșite anterior.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button